RO: Mihai ne îndeamnă să continuăm lupta pentru libertatea sa

Poză preluată de pe profilul personal al doamnei Camelia Smicală cu Mihai

De mai mult de două luni, familia Smicală-Jalaskoski nu a avut niciun contact cu Mihai, acesta fiind ținut într-un centru de detenție juvenilă la cererea autorităților finlandeze. Această decizie a fost luată în urma prinderii lui Mihai la casa unui prieten, după acesta a fugit din centrul de plasament unde a fost forțat să locuiască.

Mama a fost anunțată despre locul unde se află Mihai abia după două săptămâni de la ridicarea băiatului de către poliția finlandeză, printr-un mesaj sec, nedetaliat de la serviciile sociale. Nu au fost înștiințați nici avocatul copiilor, nici ambasadorul României despre condiția copiilor sau unde vor fi trimiși.

Între timp, doamna Camelia Smicală a primit un mesaj de la aceleași servicii sociale finlandeze în februarie 2020 despre faptul că Mihai nu mai dorește mediatizarea cazului său și a surorii sale. Serviciile sociale din Finlanda i-au comunicat mamei lui Mihai că acesta se simte sub multă presiune psihologică și că nu mai suportă ceea ce i se întâmplă, cu recomandarea să nu se mai publice nimic despre cazul celor doi copii româno-finlandezi.

Pe data de 10 martie 2020, doamna Smicală a primit vești contrare de la avocatul copiilor care a fost în sfârșit lăsat să vorbească cu Mihai. Avocatul l-a întrebat pe băiat despre mesajul transmit de către autoritățile finlandeze, fapt negat de Mihai însuși. Băiatul a spus că dimpotrivă, oamenii ar trebui să fie înștiințați despre situația lui și a sorei sale. Mihai ne-a rugat, prin avocat, să continuăm lupta pentru eliberarea lor de sub tirania acestor servicii, care doresc doar să ascundă cazul celor doi copii din văzul lumii.

Până în ziua de azi, doamna Smicală, preotul copiilor și ambasadorul României în Finlanda nu au reușit să îi vadă pe copii.

De noi depinde soarta lui Mihai și a Mariei

Dorim să le trimitem 1,000,000 de gânduri lui Mihai și Mariei! Fiecare semnătură a acestei petiții ne aduce mai aproape de a face cazul cunoscut la nivel internațional, astfel mărindu-se șansele celor doi copii să fie ascultați de autorități și apoi înapoiați mamei lor. Semnați petiția aici.

1 thought on “RO: Mihai ne îndeamnă să continuăm lupta pentru libertatea sa”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.